OPINII SI GANDURI de Vasile Parizescu , M.Ungheanu , Gheorghe Istrate , Florentin Popescu , Ion Brad , Dumitru Tranca , Alecu Ivan Ghilia , Alex. Oproescu

OPINII DESPRE COLECTIE SI COLECTIONARI

O DANIE OMENEASCA

Vasile Parizescu
Preşedintele Societăţii Colecţionarilor de Artă din România

În depărtarea meleagurilor natale, curiozitatea copilului era satisfăcută de frumuseţea câmpiilor şi dealurilor pline de flori şi fâneaţă, a pădurilor din apropiere, întunecoase, umbroase şi pline de mistere, care trezeau în mintea lui legenda luminii şi întunericului, a luminii de la flori şi întinsura câmpiei, într-o parte, şi adâncimea, parcă întrebătoare, a chemării în liniştitul dar sacrul templu format din înaltele coloane ale copacilor. Spre ce să se îndrepte? Spre ce îl va duce viaţa? În mod realist ambele entităţi – dealurile şi câmpia întinsă-pe deoparte, şi pădurea misterioasă, pe de alta – erau tot atât de emoţionante, îi creau aceleaşi sentimente zbuciumate, dar unele prinse în mrejele colorate ale zeului Soare, altele, în plăcuta desprindere de înverşunările lumeşti, prin trecerea alunecată pe cărările labirintului giganţilor copaci, uitaţi parcă de vremi.

Pe copil l-au mântuit lumina, culorile florilor şi întinsura liniştită şi calmă a câmpiilor şi a coamelor de deal; l-a mântuit, pentru că sufletul şi privirile lui s-au îndreptat spre strălucitorul univers colorat, apucând, în timp, să buchisească frumuseţea operelor de artă, create de acei oameni aleşi de pronia cerească şi, mai cu seamă, predestinate să bucure sufletele altor oameni aleşi, care să le preţuiască în adâncurile meandrelor spiritului lor, şi astfel să le menţină vii secole, mai întâi ca să încânte şi dragostea de frumos a celorlalţi cetăţeni.

Înclinat spre bunătatea pe care o au acei chemaţi să iubească frumosul, Bucur – omul bucuriei împlinite – Bucur Chiriac, înlănţuit spiritual cu spiritele creatorilor, duce în decenii o viaţă de furnică cerească, adunând, de ici de colo, de aiurea, ceea ce i se părea lui că îi unge sufletul, că îi linişteşte amăreala zilelor şi întâmplărilor bune şi nebune ale activităţii sale şi că, mai ales, îi luminează casa, la fel, parcă aidoma, ca şi întinsura câmpiei înflorite, luminate de valurile însorite. Ce basm, nescris şi nevăzut niciunde, se încheagă în cuibul familiei colecţionarului!

Când, venit de la treburile trudnice, în tihna unui alt tărâm, înconjurat de scrisorile raiului, împreună cu soţia, tovarăş de drum greu, înţelegătoarea înţelegătoarelor, pentru că nu era uşor să socoteşti bănuţ cu bănuţ şi să i-l dai lui Pacea, Alin Gheorghiu, Piliuţă, V. Grigore, Ion Grigore, Hatmanu şi alţi mulţi alţii, strânse acolo, aşa cum au spus, epistolele raiului lângă inima lor, lângă spiritul lor, lângă viaţa lor. Pentru că totul, absolut totul ce îi înconjura era sufletul şi viaţa lor neînfrântă, mult învingătoare, faţă de uriaşul număr al celor care nici pe departe nu contează, nu gândesc să realizeze comoara spirituală a familiei Bucur. Ani de zile, la aniversarea fericiţilor colecţionari, se întâlneau elite pictoriceşti cu iubitorii similari de artă. Şi atunci discuţii, ţâşnitoare din minţile înfierbântate de culoarea lucrărilor ce panotau pereţii casei, traversau ca stele căzătoare cerul luminat al strânsurii de suflet. Plecai de acolo luminat şi înduioşat sufleteşte; era invidie? Nu! Nicidecum! Era bucurie, speranţă şi viaţă.

Şi răbojul anilor, neîndurător cu mulţi, dar îndatoritor cu colecţionarii, a dus şi momentul unei hotărâri, discutate şi cu mine, intervenite şi de către Societatea Colecţionarilor de Artă din România, către un oraş primitor, înţelegător şi iubitor de artă, ai căror edili au înţeles ce prestigioasă este strânsura soţilor Marieta şi Bucur Chiriac, acordându-le respectul şi acţiunile necesare a fi făcute pentru a le primi viaţa, viaţa lor de la începuturi până la sfârşit, trăitoare în operele donate Municipiului Buzău, oraş în care a creat marele maestru, pictorul Andreescu.

Acum, la încheierea dăruirii admirabilei strânsuri academice, închinăm, cu ocazia deschiderii donaţiei în Muzeul Judeţean Buzău, cu smerenia cuvenită, ruga de mulţumire către colecţionarii Marieta şi Bucur Chiriac, inimoşii edili ai Buzăului, precum şi muzeografilor şi iubitorilor de artă, care i-au sprijinit în realizarea acestei mari opere care să dăinuiască veşnic.

16 septembrie 2006, la Bucureşti
______________________________________

COLECŢIONARUL DE VOCAŢIE

Mihai Ungheanu

Plăcerea de a colecţiona este totuna cu plăcerea de a ordona, în fond de a armoniza. Colecţionarul este cel care ierarhizează valorile de care se ocupă. Colecţionând, el scoate produsele preferate dintr-o serie comună şi inegală, le detaşează de ea şi, aşezându-le unele lângă altele asemenea, ne propune o altă evaluare de valori şi de gust. Bucur Chiriac este un astfel de evaluator, cu predilecţie pentru obiectele şi faptele de expresie plastică. Cine i-a văzut colecţia de tablouri nu poate să nu constate că tablourile de pictură modernă se aşează armonios lângă tablourile de pictură naivă, că împreună ele nu resping ci acceptă produsele artizanale autentice. Casa lui Bucur Chiriac semăna cu o pinacotecă. Fiecare pânză, fiecare sculptură, fiecare desen au fost adunate în timp, cu stăruinţă şi cu pricepere. Lucrând în tinereţe într-un muzeu, Bucur Chiriac a învăţat regula obiectelor de excepţie, a valorii producţiilor plastice. Ochiul colecţionarului s-a exersat în timp şi colecţia a sporit, treptat, în funcţie mai puţin de forţa proprie de cumpărare, cât mai ales datorită intuiţiei colecţionarului, darului său de a aprecia şi a anticipa viitoarea evoluţie a artistului.

În colecţia lui Bucur Chiriac sunt multe opere de pictură contemporană postbelică, dar şi opere cu semnături din sfera clasică a artei plastice româneşti. Adunate la un loc ele vorbesc despre o sensibilitate şi o inteligenţă artistică fără de care un colecţionar nu există. Cine intră în sediul Ministerului de Externe al României nu se poate să nu fie izbit de numărul şi frumuseţea tablourilor care decorează pereţii instituţiei. Cel care a ales şi a achiziţionat aceste tablouri, adesea direct din ateliere, a fost ani de zile Bucur Chiriac, diplomat de carieră. Putem vorbi, deci, despre două colecţii „Bucur Chiriac”: una – cea de pe pereţii propriei sale case, vizitată cu plăcere de prietenii amfitrionului, iubitori de artă, şi alta – pe pereţii unui minister transformat prin gustul angajatului, său într-o pinacotecă luminoasă.

Colecţia cea mai iubită, „colecţia de inimă”, este însă propria colecţie de tablouri şi obiecte de artă pe care Bucur Chiriac a purtat-o cu sine, pe unde l-au purtat sâcâielile spaţiului locativ, nu întotdeauna generos faţă de pasiunea proprietarului colecţiei şi mai ales faţă de valoarea ei. Prin achiziţiile lui Bucur Chiriac a dat, ca un adevărat colecţionar de pictură, un gir artistic artiştilor plastici colecţionaţi şi a oferit un reper de valoare şi de referinţă în arta plastică postbelică. În cele din urmă, colecţia lui Bucur Chiriac, aşa de preţioasă, atât pentru public cât şi pentru specialişti, chinuită de peregrinări nepotrivite condiţiei ei, şi-a găsit limanul la Buzău, de care se leagă vechi amintiri ale colecţionarului, ca şi primele lui gesturi de strângător de obiecte frumoase.

Mi s-au odihnit de multe ori ochii pe tablourile din colecţia lui Bucur Chiriac, cu un sentiment de securitate estetică: tablourile sunt alese cu gust, iar semnatarii lor fac parte din numele strălucitoare ale artei plastice româneşti. Colecţionarul şi-a donat colecţia unei instituţii publice. Ea aparţine acum, la Buzău, tuturor celor care iubesc arta formelor şi culorilor.

noiembrie 2006

O FAPTA JERTFELNICA

Alecu Ivan Ghilia

Din nobila spiţă, pe cale de dispariţie, a colecţionarilor de rafinamenturi elevate, familia Chiriac (Marieta şi Bucur Chiriac) reprezintă un unicat ilustrat prin trei ipostaze (dacă nu patru): puternicul şi evlaviosul sentiment religios care-i animă, care-i îngeamănă şi care este invidiat în rândurile numeroşilor prieteni; Poezia, cea dintâi revelaţie întru definirea fiinţei avută de Bucur încă din fragedă pruncie, pe când slujea preotului la altar; Arta ca faptă de celebrare a frumosului din creaţiunea umană, împlinind tainele iniţiatice ale contemplaţiei sacrului produs în lume de Dumnezeu; şi a patra, decurgând din toate trei, cu menirea ziditoare şi rost în lume şi pentru lume: cununa de suflet a ospeţiei. Casa lor – muzeu, din „Povernei”, a marcat o pagină antologică de stări de bucurie şi exaltări ale sufletului, într-o lume bucureşteană animată de făpturi ale Harului ce-şi înscriseseră în istorie legenda încă din timpul vieţii lor, de la Marin Sorescu şi Margareta Steriade, la Alin Gheorghiu şi Piliuţă, până la Radu Cârneci, Ion Murariu şi profesorul Ion Rotaru, ca să nu mai vorbesc de Bogoi, Sabin Bălaşa, cei doi Grigori (Vasile şi Ion), Petre Achiţenie, Dan Hatmanu, Val Gheorghiu şi alte celebrităţi, până la venerabilul Ion Irimescu, marcând glorios şi dând strălucire de unicat bogatei colecţii ce stă acum, după demolarea casei-muzeu din Povernei, să se strămute definitiv, spre desfătarea iubitorilor de artă, într-o ctitorie special concepută în acest scop de forţele locale la Buzău, în plin centrul oraşului.

Prin fapta jertfelnică a celor două suflete, Marieta şi Chiriţă Bucur, hărăzită prin har şi însemnată de pronia cerească, ca prin însuşi numele de botez dat de familia Chiriac celui de al zecelea prunc adus pe lume în dangătul clopotelor de Înviere („Bucur”, „să-i bucure” cum i se arătase tatălui, în vis, îngerul binevoitor, ca într-o legendă biblică) să bucure, cu ofranda generozităţii şi străduinţelor lor, oamenii necunoscuţi din viitor.

11 decembrie 2004

NOBILA PATIMA

Radu Cârneci

Colecţionarul – de orice natură ar fi – se dovedeşte preţuitor de valori, dar şi un preţuitor şi un gestionar al acestora şi face, totodată, prin preferinţe şi selectarea obiectelor în cauză, munca unui istoric sui-generis, îmbogăţind cultura şi ştiinţa, punând la dispoziţia publicului strădania sa, dându-i un rost social. Fapta sa se aseamănă – mai ales în cazul colecţionarului de artă – cu cea a unui antologator de poezie. Ca şi acesta, el se pune la îndemâna căutătorilor de frumos, făcând astfel educaţie prin puterea esteticului.

În această categorie culturală superioară trebuie aşezat Bucur Chiriac. Poet, prozator, publicist, iubitor de istorie, el s-a zidit şi într-o nobilă patimă a strângătorului de obiecte de artă populară dar şi, mai ales, cultă. Colecţia de tablouri, semnate de nume prestigioase contemporane, este remarcabilă, dovedind gust ales, pricepere şi rafinament. Strădania sa de o viaţă – în care l-a secondat cu înţelegere şi dragoste, doamna Marieta Bucur – îşi găseşte iată, o finalizare fericită. Edilii municipiului Buzău, merită felicitaţi pentru că, înţelegând valoarea acestei donaţii, i-au pus la dispoziţie un local potrivit, astfel că, iată, „Galeria de artă Marieta şi Chiriac Bucur”, intră în circulaţia valorilor culturale naţionale. Este un motiv bine întemeiat de bucurie spirituală.

Din toată inima, felicitări, sănătate şi împliniri pentru „Colecţia Marieta şi Bucur Chiriac”! Fie ca anii ce vin să-i ofere poetului şi colecţionarului de artă, aura pe care o merită!

2005

“MINUNATI OAMENI CARE MAI AU SUFLET SI APLECARE SPRE FRUMOS”

Dumitru Trancă

Îl cunosc pe Bucur Chiriac de mulţi ani, vreo 30-35. A fost o perioadă în care am fost colegi în Ministerul Afacerilor Externe. Ne-au apropiat atât poezia cât şi dragostea pentru artă, în special pictura, întâlnirile particulare în care discutam şi cutreieram împreună. Ce discutam, încotro mergeam? Discutam despre ce a mai scris fiecare şi mergeam împreună pe la atelierele pictorilor pentru a ne cumpăra câte ceva, pentru a ne bucura sufletul cu câte o achiziţie nouă. Ca şi astăzi, orice pânză era scumpă pentru „lefegii” ca noi. Scumpă, dar nu imposibil de cumpărat. Mai renunţam la una, la alta, mai ne făceam ceva socoteli, îi rugam pe pictori să ne mai păstreze câteva zile, o săptămână, două, pânza; după care, victorioşi, o cumpăram. Ce bucurie! Şi aşa, bunul meu prieten mai consecvent şi mai tenace decât mine (care aveam o familie mai numeroasă) a strâns vreo 200 de tablouri. Închid ochii şi mă văd, împreună cu Bucur Chiriac, în atelierele doamnelor Margareta Sterian, Elena Uţă Chelaru sau ale domnilor Teodor Bogoi, Apostu, Dan Hatmanu, Piliuţă, Pacea, Alin Gheorghiu, Sabin Bălaşa, Gheorghe Ciobanu şi câţi alţii… Unii dintre ei mai sunt, alţii ne văd de sus, din altă lume…

Numeroasa şi valoroasa colecţie a prietenului Bucur a devenit „copilul” lui de suflet, copil născut din dragostea lui şi a soţiei sale, Marieta, pentru tot frumosul care-i înconjoară. Şi „copilul” a crescut, s-a maturizat şi acum trebuie să-şi „părăsească” părinţii, care se bucură şi suferă în egală măsură. Se bucură ca nişte prunci mari când se uită în jurul lor; şi suferă pentru că, inevitabil, nepreţuitul lor odor o să-şi ia zborul spre undeva unde va fi admirat de mai multă lume, de mai multe suflete iubitoare de frumos. Un strop de frumuseţe în această lume bântuită de „zâna urâţeniei” este o rara avis.

Bucur Chiriac a făcut din colecţia sa, ca şi din poezia sau proza pe care le-a scris, o rara avis, începând cu „Aproape de copilărie” şi continuând cu „Zmeele copilăriei” sau „Ultimul zăgan” şi apropiindu-se de Dumnezeu prin „Clopotele Athosului” şi prin colecţia de minunate icoane.

Dar părinţii adoptivi ai acestei minunate şi nepreţuite colecţii vor fi nimeni alţii decât buzoienii iubiţi şi cântaţi în opera prietenului Bucur. Minunat oraş, minunaţi oameni care mai au suflet şi aplecare spre frumos! Dumnezeu să-i binecuvânteze pe cei ce au creat această colecţie şi pe cei care au adoptat-o. Nu vor fi uitaţi de posteritate nici unii, nici alţii. Se vor găsi întotdeauna oameni care-i vor aminti cu pioşenie pe Marieta şi Bucur Chiriac ca pe nişte părinţi iubitori şi, cel puţin la fel, pe mai-marii oraşului Buzău care au găsit un locşor de găzduire pentru „copilul” binecuvântat al familiei Bucur.

Şi eu mă despart cu greu de „colecţia Marieta şi Chiriac Bucur”, dar, în speranţa că vom trăi încă ceva ani, sper în revederi nostalgice în frumosul oraş Buzău, amintindu-ne cu bucurie despre drumul anevoios al naşterii sale.

mai 2002

UN CADOU PUTIN OBISNUIT IN VREMURILE NOASTRE INCA INTOARSE PE DOS

Ion Brad

Cred că nu sunt mulţi literaţi şi artişti, ca şi diplomaţi culturali, care să nu fi cunoscut şi admirat bogata colecţie de artă a colegului nostru Bucur Chiriac.

L-am cunoscut cu peste 30 de ani în urmă, cînd el se afla ca ataşat cultural la Moscova, oraşul atâtor celebre muzee şi colecţii de artă. Eu mă întorceam împreună cu marele şi regretatul cineast şi desenator Ion Popescu-Gopo, de la un festival internaţional de film organizat tocmai la Taşkent, în Asia Centrală.

Cu tânărul şi sensibilul poet Bucur Chiriac de atunci, am vizitat mormântul lui Serghei Esenin de la Vagangoskoe, păzit, în toamna aceea, doar de mestecenii în desfrunzire, atât de dragi marelui poet, în locul soldaţilor înarmaţi care-i vegheau cândva mormântul ca să nu se sinucidă perechile de tineri îndrăgostiţi, vrăjiţi de arta lui descumpănitoare şi dezamăgiţi de „Marea Revoluţie” care întorsese pe dos nu numai „Maica Rusie”.

Încă din discuţiile noastre fugare de-atunci am aflat despre nobila pasiune a colegului Bucur Chiriac, susţinut de distinsa sa soţie: aceea de a-şi împodobi şi casa şi existenţa cu lucrări de artă. În primul rând cu tablouri. Şi tot în primul rând: ale artiştilor români. Dacă ar fi fost bogaţi, ca altădată mulţi diplomaţi, sunt convins că ar fi cumpărat, din ţară şi din străinătate, opere semnificative de artă universală. Dar cum ştiu că Bucur Chiriac şi doamna sa Marieta nu moşteniseră de la părinţii lor nici o avere semnificativă, în afară de intuiţia bunului gust şi dragostea de frumos, este explicabilă, şi, pînă la urmă, norocoasă, hărnicia lor românească pentru arta plastică a ţării lor. De aici specificul şi ponderea colecţiei care le poartă numele. Şi care, într-un gest la fel de sensibil şi inspirat, aud că se mută din casa lor bucureşteană într-o casă mai mare, într-un spaţiu special din Buzăul tinereţii poetului.

Nu ştiu câţi dintre noi toţi vom mai ajunge să ne scăldăm ochii şi sufletul în simfonia culorilor şi a formelor sculpturale în spaţiu, cu care am fost pînă acum familiarizaţi. Dar mica noastră frustrare va fi, desigur, compensată de bucuria noilor şi mai numeroşilor vizitatori buzoieni, care meritau de mult acest cadou generos. Un cadou mai puţin obişnuit în vremurile noastre încă întoarse pe dos, când se comercializează nu numai bunurile materiale, dar pînă şi arta şi existenţa celor care s-au încăpăţînat să mai ţină în mâini condeiul, penelul şi dalta.

Aud, apoi, că domnul Alexandru Cebuc, un veritabil om de cultură şi de înfăptuiri culturale autentice, intenţionează să publice un album-catalog al acestei colecţii, azi-mâine buzoiene, dar de certă valoare naţională.

Bravo! Felicitări! Mulţumiri! Să fie totul într-un ceas bun!

2004

O INIMA CAT MUNTII BUZAULUI….

Florentin Popescu

…Asta e prima comparaţie care-mi vine în minte când mă gândesc la Bucur Chiriac, cel cunoscut între prieteni drept Chiriţă, poetul, memorialistul şi colecţionarul de artă.

Fireşte, multe alte comparaţii, metafore, figuri de stil i s-ar potrivi acestui om, care, aidoma amintiţilor munţi (prin care, în treacăt fie spus, i-a plăcut să cutreiere drumurile şi potecilor în compania lui Marin Sorescu ori a concitadinilor şi conjudeţenilor din urbea şi ţinutul Buzăului), adună în suflet o întreagă lume, cu toate ale ei: istorie, cultură, oameni, frumuseţe.

Spun astea, mai ales din convingerea că inima lui i-a încăput şi-i încape pe mulţi, foarte mulţi prieteni, din toate orizonturile culturii şi din toate generaţiile (scriitori, pictori, sculptori, arhitecţi, publicişti). Şi fiecăruia dintre ei i-a dăruit şi îi dăruie un cuvânt bun, un sfat, un anume fel de a fi, pe care, până la urmă, îl insuflă şi convorbitorului său.

La capătul unei convorbiri cu Chiriţă, te simţi parcă alt om, gândeşti cu mai multă încredere în viaţă, în aspectele ei optimiste, sănătoasă, dătătoare de speranţă şi de bucurie.

Poet de profundă sensibilitate, Chiriţă a înfiinţat şi o fundaţie – bază temeinică pentru a putea întreţine şi sub aspect legal, împreună cu sensibila-i tovarăşă de viaţă, Doamna Marieta Bucur, focul nestins al prieteniei, al întâlnirilor într-un fel de cenaclu al ideilor. Nu cred să aibă cineva suspiciunea că ar fi făcut-o din cine ştie ce interese absconse, ci i-a pus bazele numai şi numai pentru nobilele scopuri culturale.

Până mai deunăzi, casa lui Bucur Chiriac, din strada Povernei era, precum odinioară cea a lui Macedonski ori a lui Eugen Lovinescu, locul de întâlnire al multor creatori bucureşteni, Margareta Sterian (ca să mă opresc doar la două nume din multe altele), iar gazda, cu o delicateţe ajunsă proverbială, îi primea pe toţi într-un halou de bunătate şi camaraderie cum nu cred să mai fi existat în Bucureştii anilor optzeci-nouăzeci şi cu atât mai puţin după aceea.

Colecţia lui de artă (care pare a-şi fi găsit, în sfârşit, locul potrivit pentru a fi cunoscută de public, dându-i acestuia nebănuite bucurii estetice) se va înscrie în istoria culturală a Buzăului (şi nu numai a lui) ca un moment de referinţă şi totodată ca o mărturie convingătoare despre om şi virtuţile sale. ca şi cele circa 600 de volume primite cu autograf de la scriitori şi donate acum Bibliotecii “V. Voiculescu” din Buzău. Ca şi cărţile care îi poartă semnătura şi între copertele cărora, Chiriţă a îmbrăcat în cuvinte un întreg univers de viaţă şi de sentimente curate, precum poienile de la Măgura (prezente şi în poeziile lui), în razele dimineţilor senine de vară.

Asemenea oameni, care nu se nasc în fiecare zi şi în tot locul, bine merită din partea ţării şi a contemporanilor lor toate onorurile

Iar nouă, celor care îl cunoaştem pe Bucur Chiriac, i-am stat ori stăm în preajmă, dacă nu-i putem răsplăti în chip concret, băneşte ori altfel, truda şi nobilele gesturi care-i alcătuiesc viaţa, nu ne rămâne decât să-i oferim ceea ce merită şi ceea ce avem pentru el: recunoştinţa, prietenia şi dragostea.

Bucureşti, 6 Răpcine, 2006

FIII NERISIPITORI AI UNEI VALOROASE COLECTII DE ARTA :
MARIETA şi BUCUR CHIRIAC

Gheorghe Istrate

Câteva bune decenii, casa admirabililor soţi Marieta şi Bucur Chiriac a fost un reflector în inima Capitalei, iradiind volutele artelor plastice adevărate. Colecţia lor, impresionantă ca volum şi valoare, strânsă de-a lungul unei vieţi întregi, continuă strădanii binecunoscute în sanctuarul artistic al bătrânului Bucuresci. Sunt emblematice colecţiile clasice ale unor mari adoratori şi donatori ai artelor – unele devenite deja muzee – precum: Zambaccian, Elena şi dr. I. Dona, Cecilia şi Frederic Storck, Ion Minulescu şi Karadjea, Cornel Medrea, C. Oprescu, M. Weinberg, Gh. Tattarescu, I. Iser, ing. dr. D. Minovici, Simu, Dan Nasta, Theodor Aman, prof. dr. N. Minovici ş.a.

Astfel de reflexe magnetice au existat şi în oraşele de provincie, stopând – atâta cât s-a mai putut – dispersia obiectelor de artă peste fruntariile ţării: în fapt, un patrimoniu, o zestre a viitorului însuşi.

O dată pe an, la aniversarea distinsului om de cultură – un mare diplomat şi ambasador al spiritualităţii româneşti în câteva capitale europene – Bucur Chiriac, erau invitaţi între simezele casei sale pe strada Povernei nr. 15-17 (nu departe de fostul atelier de extază şi sacrificiu al sculptorului George Apostu), nume prestigioase ale intelectualităţii bucureştene, dar şi din ţară (scriitori, plasticieni, critici profesionişti, actori, compozitori, regizori, editori, jurnalişti etc.) la un colocviu pe viu despre artă, agrementat de bunătăţile gastronomice ale minunaţilor amfitrioni, totul de un rafinament desăvârşit.

După mai mulţi ani de strădanii, aflăm că, după criminala demolare din Povernei şi evacuarea forţată a patronilor marii colecţii, oraşul Buzău şi-a oferit spaţiile sale pentru o aşezare definitivă şi testamentară a acestui tezaur. Gestul este impresionant că, în sfera locală în care se află câteva din lucrările genialului C. Brâncuşi, să fie adăpostită şi această operă de o viaţă, sub protecţia soţilor Marieta şi Bucur Chiriac.

Reîntors acasă, în sânul marii familii buzoiene, fiul (ne)risipitor – poetul, prozatorul, memorialistul şi diplomatul cultural, Bucur Chiriac – deschide în urbea sa natală un centru de referinţă alături de alte focare de incitaţie culturale perenă.

Astfel, prietenul de o viaţă al lui Marin Sorescu (dar şi al nostru, al buzoienilor neînstrăinaţi), Bucur Chiriac ne va chema, sunt sigur, măcar o dată pe an, la aniversară, să prelungim, în timp, acelaşi festin artistic de contemplare, de protecţie şi evaluare, dintr-o generaţie în alta, a acestui cuibar de aur de valoare naţională – un panopticum elevat, cum definea un alt mare buzoian al nostru – Ion Caraion – misterele cristalizate ale artei.

În colecţia care ocupa tot parterul, saloanele, holurile, cămările, chiar şi bucătăria fostei case, memorialul fericirii mele a admirat şi a reţinut semnăturile lui Dan Hatmanu, Octav Grigorescu, Alin Gheorghiu, Ion Pacea, Sabin Bălaşa, Ion Grigore, Ion Mărginean, Grigore Vasile, Elena Uţă-Chelaru, Micaela Eleutheriade, C. Piliuţă, Cella şi Costin Neamţu, Marcel Chirnoagă, Margareta Sterian, sculptorii I. Irimescu, G. Apostu, I. Mândrescu, C. Foamete, dar şi patru unicate în lemn de Ioan Stan Pătraş, tronuri genealogice precum şi un inestimabil evantai de icoane pe sticlă, esplanadă de artă populară – mic mobilier, căuce, ceramică, ancadramente textile din diverse zone de referinţă.

Subscriu aici un omagiu înalt autorităţilor buzoiene, din mâna cărora, inspirată, s-a apăsat sigiliul de paternitate şi perenitate al acestui altar de daruri şi haruri, care reînnobilează prestigiul unui oraş de o mare vocaţie.

aug. 2006

Comentariile sunt închise.

%d blogeri au apreciat: